Comunicat

Locul 3 la Crosul și Semimaratonul Județului Arad

13.06.2012
Locul 3 la Crosul și Semimaratonul Județului Arad

Voluntarii Mișcării Arădene au făcut performanță și în acest an la Crosul și Semimaratonul Județului Arad. Organizația noastră a obținut Locul 3 pentru numărul de participanți, precum și Locul 3 la numărul de kilometri alergați. Felicităm organizatorii și pe restul participanților!

Mulțumim tuturor membrilor organizației care s-au implicat!

Florin Stana
Președinte interimar

Premiere concurs ”Arad,dragostea mea”

Premiere concurs ”Arad,dragostea mea”

Vineri, 8 iunie, de la ora 17:00, în incinta Teatrului de Marionete, are loc festivitatea de premiere a concursului ”Arad,dragostea mea”.

Concursul a reunit peste 60 de lucrări din partea tinerilor arădeni, iar premiile vor fi pe măsura calității și orginalității acestora. Spectacolul va fi oferit de către:

  • elevii Școlii Populare de Artă, clasa canto muzică ușoară - prof. Claudia Ștesco
  • elevii Școlii de dans Balroom dance, coordonați de Mirela Costea

Invitatul surpriză al evenimentului va fi formația Geonosis, care va susține un concert special, dedicat acestui eveniment.

Așteptăm cât mai mulți elevi și părinți să participe și să se simtă bine la acest eveniment!

Susținere din partea iubitorilor de animale

Susținere din partea iubitorilor de animale

Asociația locală de protecție a animalelor, Animed Arad, își afirmă susținerea pentru candidatul Forței Civice, Claudiu Cristea

Arădenii susțin soluția sterilizării și nu cea a eutanasierii animalelor comunitare.

Mișcarea Arădeană a fost în noiembrie 2011 gazda unui eveniment ce adresa problema câinilor comunitari din orașul nostru. Asociația ANIMED, invitata serii, a arătat prin președintele ei, Claudiu Iosim, exemple concrete cum politica de gestionare a animalelor fără adăpost din Arad este defectuoasă. Acesta a oferit și soluții fezabile cum această problemă poate fi corectată dacă există o administrație competentă a orașului. mai departe »

Participăm pentru al 3-lea an la Marșul Bicicliștilor

Participăm pentru al 3-lea an la Marșul Bicicliștilor

Mișcarea Arădeană se înscrie pe lista organizațiilor care susțin Marșul Bicicliștilor de la sfârșitul lunii mai.

Duminică, 27 mai 2012, ora 16, Mișcarea Arădeană va lua parte pentru al treilea an consecutiv la marșul bicicliștilor arădeni. Susținem astfel o componentă tot mai semnificativă a populației orașului Arad, utilizatorii bicicletei, în favoarea cărora dorim să atragem atenția autorităților asupra necesității organizării de piste speciale destinate bicicletelor și realizării de dotări specifice.

Organizația noastră este preocupată de rezolvarea problemelor de poluare și de trafic din Municipiul Arad. Considerăm că problema facilitării transportului cu bicicleta este complementară transportului în comun cu tramvaiele sau alte mijloace nepoluante. Acestea sunt probleme reale și critice pe care administrația trebuie să le adreseze cu responsabilitate și de urgență deoarece afectează confortul urban și calitatea vieții în Arad. mai departe »

Dezbateri, discutii si solutii concrete

Dezbateri, discutii si solutii concrete

Mișcarea Arădeană cere tuturor candidaților la alegerile locale să participe la dezbateri și să vină în fața arădenilor cu soluții concrete, nu cu promisiuni populiste.

 mai departe »

Inteligența emoțională pentru liderii arădeni

Inteligența emoțională pentru liderii arădeni

În această sâmbătă, noul modul al Academiei Arădene de Lideri va fi centrat pe inteligența emoțională.

Conform cercetărilor statistice, competența emoțională este de două ori mai importantă decât abilitățile tehnice sau intelectuale. Dezvoltarea inteligenței emoționale reprezintă înțelegerea și gestionarea emoțiilor pentru a crea relații armonioase cu cei din jur.

Liderii de mâine vor avea nevoie de aceste lucruri mai mult decât oricine altcineva. Pentru ca proiectele pe termen lung ale fiecărui dintre participanți să aibă un impact semnificativ în comunitate, aceștia vor fi nevoiți să își dezvolte inteligența emoțională. 

În cadrul modulului prezentat de către Cosmin Galu (trainer internațional în comunicare), participanții la proiectul Mișcării Arădene vor putea să-și îmbunătățească cunoașterea de sine și de asemenea vor avea posibilitatea să afle detaliile și chiar să experimenteze conceptele de asertivitate, empatie, dar și responsabilitate socială.
 

A început fraudarea alegerilor

A început fraudarea alegerilor

30.000 de votanți diferență între listele comunicate de Biroul Electoral Municipal și populația raportată oficial în Arad

Puterea arată că este decisă să fraudeze alegerile cu “cifrele pe masă”. Astfel, numărul votanților înscriși în listele electorale, comunicată oficial de Biroul Electoral de Circumscripție Arad, este de 154.379 în timp ce populația totală a Municipiului Arad, rezultată din recensământul 2011, este de 144.484. Datele recensământului se referă la populația totală deci numărul celor cu drept de vot (peste 18 ani), conform datelor oficiale ale recensământului, ar trebui să se cifreze pe undeva la 125.000 de votanți.

O diferență de 30.000 de electori între cele 2 surse ne arată clar că avem de a face cu un rezultat deja viciat al alegerilor și cu o intenție de fraudă majoră. Nu este acceptabilă explicația conform căreia listele electorale nu au fost puse în acord cu situația reală. Legea prevede expres necesitatea actualizării listelor electorale de către Primar. mai departe »

Concluzii ”Căldura la Preț Corect”

Concluzii ”Căldura la Preț Corect”

Suntem la finalul unei inițiative pe care am numit-o “Căldură la preț corect” și care a fost pusă în dezbaterea arădenilor printr-o întâlnire publică la Primărie, 12 întâlniri cetățenești în cartiere și o petiție de susținere a proiectului de hotărâre. Cu participarea a peste 450 de arădeni la întâlniri, semnăturile locuitorilor a 3.500 de apartamente din municipiu (dintre care 338 online) și alături de membrii Mișcării Arădene, am reușit să implicăm un număr considerabil de arădeni în procesul decizional local.

Peste 35 de cetățeni la ședința de Consiliu Local

În premieră, propunerea noastră a fost susținută chiar în cadrul ședinței Consiliului Local de prezența a peste 35 de arădeni care și-au exercitat astfel un drept cetățenesc - acela de a participa la întrunirile aleșilor locali. Cererea noastră adresată aleșilor locali a fost una rezonabilă, legală, sustenabilă financiar și așteptată de populație: acordarea unei subvenții de 30 de lei per gigacalorie, după ce aceștia - în octombrie 2011 - au decis scumpirea cu 40% a acesteia. mai departe »

La Academia de Lideri se filmează

La Academia de Lideri se filmează

Academia Arădeană de Lideri își desfășoară cursul aferent lunii martie sub portavocea regizorului român, Titus Muntean.

Introducere în filmul documentar” va fi un modul în care se vor învăța lucruri de bază despre componentele principale ale unui documentar, de la scrierea scenariului la filmare, montaj și producție. Atelierul din această sâmbătă va fi unul foarte practic, în care, participanții la proiectul Mișcării Arădene, sub îndrumarea regizorului, vor realiza împreună un scurt film.

Născut la 18 decembrie 1965, la Arad, Titus Muntean, un reprezentant al tinerei generații de cineaști, a regizat filme de renume (cum ar fi În derivă - serial TV, Lombarzilor 8 - serial TV, Examen sau Caravana Cinematografică) și documentare sau scurtmetraje de excepție, colaborând și la alte producții ca și scenarist. mai departe »

Cerem o poziție fără echivoc în problema Parcului Copiilor

Cerem o poziție fără echivoc în problema Parcului Copiilor

Datele oficiale contrazic acuzațiile aduse de administrația Falcă-PDL Mișcării Arădene.

Primăria a comunicat în decursul zilei de ieri că intenția sa este de fapt aceea de a crea încă un parc într-o zonă în care acest fapt este cerut.

În demersul nostru de protejare a unui simbol al Aradului am pornit de la 2 aspecte care nu pot fi contestate: mai departe »

Emite conţinut