Academia Aradeana de Lideri

Înscrie-te la Academia Arădeană de Lideri - ediția a 3-a

Înscrie-te la Academia Arădeană de Lideri - ediția a 3-a

Academia Arădeană de Lideri este un proiect educațional inițiat de Mișcarea Arădeană, care are ca scop formarea unei noi generații de elite în Arad, tineri care să schimbe orașul în bine și să-i redea strălucirea pe care o avea odinioară.

Programul are o durată de 2 ani și jumătate și constă în cursuri, workshop-uri și proiecte practice. Frecvența cursurilor este de 1zi/lună, într-una din zilele de sâmbătă ale lunii. Între modulele de curs au loc workshopuri, proiecte practice, dezbateri pe teme de lectura obligatorii și alte activități. 

La finalul programului participanții vor prezenta o lucrare de dizertație cu tema: "Contractul meu cu Aradul".

Mai multe detalii despre proiect puteți citi în documentul atașat, pe pagina proiectului: mai departe »

Doi tineri arădeni, diplomați ai ONU

08.02.2013 · adela.cristea
Doi tineri arădeni, diplomați ai ONU

Doi tineri arădeni, Saszet Brigitta și Adrian Sereș, participanți în cadrul Academiei Arădene de Lideri (un proiect al Mișcării Arădene), au fost selectați în urma unui concurs să participe la cel mai reputat proiect de Simulare a Organizației Națiunilor Unite. Aceste sesiuni diplomatice ale ONU se vor desfășura în București la Parlamentul României în perioada 20-25 martie. Cei doi tineri arădeni vor îndeplini calitatea de ambasadori, însărcinați cu reprezentarea unor state, respectiv organizații internaționale.

Timp de cinci zile, alături de mulți alți tineri din toate colțurile lumii, Adrian Sereș va îndeplini calitatea de ambasador al Franței în Comitetul Juridic al Adunării Generale ONU, iar Brigitta Saszet va reprezenta diplomatic UNESCO în Consiliul Drepturilor Omului al ONU. În decursul acestor zile de dezbateri și negocieri diplomatice, cei doi tineri arădeni vor aborda teme precum:  mai departe »

Au fost selectați participanții la cea de-a 2-a ediție a Academiei Arădene de Lideri

10.09.2012 · adela.cristea
Au fost selectați participanții la cea de-a 2-a ediție a Academiei Arădene de Lideri

Proiectul a demarat în 2011 și continuă în acest an cu o nouă grupă de participanți. De la anunțul deschiderii aplicațiilor pentru cea de a 2-a ediție a proiectului, un total de 123 de persoane au completat pașii necesari pentru a face parte din Academie. Dintre aceștia, 42 au fost invitați să participe la interviurile finale.

Procesul de selecție s-a desfășurat pe baza unei grile de punctaje, conformă cu criteriile de selecție stabilite anterior de către echipa de proiect a Mișcării Arădene. În acest an, participanții la prima ediție a proiectului au fost implicați activ în selectarea colegilor care vor intra în această toamnă în program. 

Numărul de candidați permanenți admiși în program, pentru fiecare an de studii este de 20 de participanți.

Pe lângă aceștia, anual în program vor exista încă 5 candidați care vor primi vouchere de acces la 5 cursuri din cadrul programului, la alegere.

Lista tuturor candidaților admiși în program se găsește în documentul atașat mai departe »

Managementul Timpului în plină vară

21.08.2012 · Mihnea Iuga
Managementul Timpului în plină vară

Luna august nu i-a surprins pe participanții Academiei Arădene de Lideri la mare sau la munte ci într-o cursă directă cu timpul.

În sesiunea privind managementul timpului, formatorul și coordonatorul proiectului, Adela Cristea, i-a ajutat pe cei prezenți la sediul Mișcării Arădene să descopere care este stilul fiecăruia privind operarea timpului. De asemenea, participanții la proiect au avut ocazia să relaționeze în situații ipotetice care au centralizat comportamentele cronofage și le-au scos din rutina liderilor de mâine. Nu au lipsit, în cele din urmă, temele practice pentru următoarea lună.

Cu ocazia acestui training au fost acordate și diplomele care au certificat finalizarea primului an al Academiei Arădene de Lideri. Felicitări participanților pentru buna desfășurare a sesiunilor de pregătire și pentru atitudinea de lideri de care au dat dovadă pe parcursul acestui an!

Pentru data viitoare, organizația pregătește o surpriză tuturor celor implicați în proiectul Academiei.

Arhitectura Aradului pentru liderii de mâine

19.07.2012 · Mihnea Iuga
Arhitectura Aradului pentru liderii de mâine

Sâmbăta trecută, la sediul Mișcării Arădene a fost subliniat din nou caracterul care dă unicitate Academiei Arădene de Lideri: aspectul local. Tema sesiunii din luna iulie a fost "Arhitectura Aradului".

Acest modul a avut 3 invitați speciali și anume:

  • Alexandru Nagy-Vizitiu, președintele asociației Pro-Urbe
  • Lucian Țidorescu, pictor și restaurator
  • Claudiu Cristea, fiul arhitectului Miloș Cristea

Ziua a început cu o parte practică, fiecare dintre participanți fiind încurajați să expună în desen cum vede fiecare o locuință ”minimală”. Însă ceea ce a animat sediul Mișcării a fost discuția dintre invitați și participanții la programul de dezvoltare personală și profesională, care a început cu mărturia domnului Nagy-Vizitiu:

arhitectura nu este făcută ca să fie fotografiată mai departe »

Inteligența emoțională pentru liderii arădeni

Inteligența emoțională pentru liderii arădeni

În această sâmbătă, noul modul al Academiei Arădene de Lideri va fi centrat pe inteligența emoțională.

Conform cercetărilor statistice, competența emoțională este de două ori mai importantă decât abilitățile tehnice sau intelectuale. Dezvoltarea inteligenței emoționale reprezintă înțelegerea și gestionarea emoțiilor pentru a crea relații armonioase cu cei din jur.

Liderii de mâine vor avea nevoie de aceste lucruri mai mult decât oricine altcineva. Pentru ca proiectele pe termen lung ale fiecărui dintre participanți să aibă un impact semnificativ în comunitate, aceștia vor fi nevoiți să își dezvolte inteligența emoțională. 

În cadrul modulului prezentat de către Cosmin Galu (trainer internațional în comunicare), participanții la proiectul Mișcării Arădene vor putea să-și îmbunătățească cunoașterea de sine și de asemenea vor avea posibilitatea să afle detaliile și chiar să experimenteze conceptele de asertivitate, empatie, dar și responsabilitate socială.
 

Serile Mișcării Arădene: Proiecte și Lideri - AAL

30.03.2012 18:30 - 20:00 · monica.palenciuc
Gara Arad
Gara Arad

Mișcarea Arădeană continuă seria de evenimente prin care membrii Academiei Arădene de Lideri își fac cunoscute proiectele privind istoria clădirilor din orașul nostru.

Prezentările Palatului Bohus precum și a Turnului De Apă, două clădiri deosebite prin arhitectură și istorie netezesc  drumul  pentru cea de 3-a seară  dedicată  unei clădiri impozante  a comunității noastre - Gara Arad-  în cadrul  unei prezentări susținute de invitatul serii, Lucian Cozma .  
 
Gazda Serilor Mișcării Arădeni de vinerea aceasta,  30 martie, Boeme Cafe (str.Episcopiei, nr.19-21) așteaptă pe toți cei interesați, începând cu ora 18:30.
 
 
 

 

La Academia de Lideri se filmează

La Academia de Lideri se filmează

Academia Arădeană de Lideri își desfășoară cursul aferent lunii martie sub portavocea regizorului român, Titus Muntean.

Introducere în filmul documentar” va fi un modul în care se vor învăța lucruri de bază despre componentele principale ale unui documentar, de la scrierea scenariului la filmare, montaj și producție. Atelierul din această sâmbătă va fi unul foarte practic, în care, participanții la proiectul Mișcării Arădene, sub îndrumarea regizorului, vor realiza împreună un scurt film.

Născut la 18 decembrie 1965, la Arad, Titus Muntean, un reprezentant al tinerei generații de cineaști, a regizat filme de renume (cum ar fi În derivă - serial TV, Lombarzilor 8 - serial TV, Examen sau Caravana Cinematografică) și documentare sau scurtmetraje de excepție, colaborând și la alte producții ca și scenarist. mai departe »

Înscrieri la ediția a 2-a a Academiei Arădene de Lideri

Înscrieri la ediția a 2-a a Academiei Arădene de Lideri

Academia Arădeană de Lideri este un proiect educațional inițiat de Mișcarea Arădeană, care are ca scop formarea unei noi generații de elite în Arad, tineri care să schimbe orașul în bine și să-i redea strălucirea pe care o avea odinioară.

Programul are o durată de 2 ani și jumătate și constă în cursuri, workshop-uri și proiecte practice. Frecvența cursurilor este de 1zi/lună, într-una din zilele de sâmbătă ale lunii. Între modulele de curs au loc workshopuri, proiecte practice, dezbateri pe teme de lectura obligatorii și alte activități. 

La finalul programului participanții vor prezenta o lucrare de dizertație cu tema: "Contractul meu cu Aradul".

Mai multe detalii despre proiect puteți citi în documentul atașat, pe pagina proiectului: mai departe »

Proiecte și Lideri - Academia Arădeană de Lideri

09.03.2012 18:00 - 19:00 · monica.palenciuc
Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana

Vineri, 9 martie 2012, Academia Arădeană de Lideri vă așteaptă începând cu ora 18:00 în cadrul Serilor Mișcării Arădene la o prezentare a Palatului Bohus, un monument al arhitecturii și identității arădene.

Invitații serii sunt: Eugen Bandean și Lucia Bibarț.

Gazda evenimentului va fi cafeneaua Boeme, situată pe strada Episcopiei, nr.19-21.

Emite conţinut