Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Zsolt Torok vine la Academia Arădeană de Lideri

08.10.2014 · adela.cristea
Zsolt Torok vine la Academia Arădeană de Lideri

Luna octombrie este una specială la Academia Arădeană de Lideri. Speaker-ul lunii este nimeni altul decât autorul celei mai mari performanțe în alpinismul românesc, Zsolt Torok.

Zsolt este ghid montan, alpinist profesionist, speaker motivațional și unul dintre cei mai buni alpiniști tehnici din Europa. Și nu în ultimul rând, este un arădean pasionat de orașul său!

Printre realizările sale profesionale se număra Pilierul Walker din Grandes Jorasses (2009), unde Zsolt a fost cap de coarda integral, respectiv coordonarea expedițiilor Trilogia Alpilor – care cuprinde Peretele Nordic Eiger, Matterhorn si Grandes Jorasses, respectiv expediția din Nanga Parbat (2013) cea care este considerată cea mai mare realizare din istoria alpinismului românesc.

Zsolt este și deținător a numeroase premii și mențiuni în alpinism, cum ar fi:

  • Distinctia de “Sportiv al anului 2009″ din partea Federației Române de Alpinism și Escaladă, la categoria de Alpinism Tehnic Extern
  • mențiunea „Sportivul anului 2007” din partea Federației de Alpinism și Escaladă pentru premiera romanească în Fața nordică Grandes Jorasses, Tr MA-IKA gr TD superior și pentru premiera romaneasca pe Petit Dru Tr cu grad TD (Tres Dificile) superior
  • Diplomă de excelență acordata de MAE (Ministerul Afacerilor Externe) pentru performanță și contribuție la imaginea României în lume.
  • titul de “Sportivul Anului” acordat de Federatia Romana de Alpinism si Escalada, in 2011, pentru proiectul Maratonul Marilor Pereți;
  • Trofeul CAR (Club Alpin Roman), pentru expeditia anului 2011, pentru proiectul Maratonul Marilor Pereti;

La întâlnirea din această lună cursanții de anul 1 și 2 ai proiectului Academia Arădeană de Lideri vor avea șansă să afle de la Zsolt Torok lucruri inedite despre provocările sale, despre importanța pasiunii, determinării și standardelor înalte în tot ceea ce întreprinzi, respectiv despre ingredientele de bază care te pot ajuta să devii un adevărat lider. 

 

 

Zsolt Torok vine la Academia Arădeană de Lideri