Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

scrisoare deschisă

Ignoranța din administrație își spune cuvântul

Ignoranța din administrație își spune cuvântul

Deși de 10 zile administrația Falcă a primit o soluție de recuperare a 1,5 milioane Euro din cazul podului Traian, primarul absentează de la luarea unor decizii în beneficiul arădenilor.

Săptămâna trecută Mișcarea Arădeană a adresat administrației locale o scrisoare deschisă prin care propunea o soluție care să permită acesteia recuperarea celor 1,5 milioane Euro risipiți datorită unei decizii eronate a primarului Gheorghe Falcă. În fapt am propus ca administrația să renunțe la ideea de a construi un pod suplimentar lângă podul Traian, situație în care petiția nr.1218/2010 adresată de societatea civilă arădeană Comisiei de Petiții a Parlamentului Europei ar fi rămas fără obiect iar primăria putea folosi aceste sume în cadrul proiectului. mai departe »