Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

podul Traian

Ignoranța din administrație își spune cuvântul

Ignoranța din administrație își spune cuvântul

Deși de 10 zile administrația Falcă a primit o soluție de recuperare a 1,5 milioane Euro din cazul podului Traian, primarul absentează de la luarea unor decizii în beneficiul arădenilor.

Săptămâna trecută Mișcarea Arădeană a adresat administrației locale o scrisoare deschisă prin care propunea o soluție care să permită acesteia recuperarea celor 1,5 milioane Euro risipiți datorită unei decizii eronate a primarului Gheorghe Falcă. În fapt am propus ca administrația să renunțe la ideea de a construi un pod suplimentar lângă podul Traian, situație în care petiția nr.1218/2010 adresată de societatea civilă arădeană Comisiei de Petiții a Parlamentului Europei ar fi rămas fără obiect iar primăria putea folosi aceste sume în cadrul proiectului. mai departe »

Scrisoare deschisă - Podul Traian

Scrisoare deschisă - Podul Traian

Către Primarul Municipiului Arad, dl. Gheorghe Falcă
Către Consiliul Local al Municipiului Arad

Scrisoare deschisă

Mișcarea Arădeană a luat act de faptul că decizia eronată a Primăriei Arad a costat Aradul pierderea sumei de aproximativ 1,5 milioane Euro în cadrul proiectului „Reabilitarea Centrului Istoric Vechi al Municipiului Arad”, prin nerealizarea cu bună știință a unei componente a proiectului: podul provizoriu. Intenția primarului, dl. Gheorghe Falcă, exprimată public, a fost aceea de a redirecta această sumă către un obiectiv neaflat în cadrul proiectului: realizarea unui pod complect nou, lipit de Podul Traian.

Alături de alte ONG-uri, am avertizat la acea vreme că acest lucru este împotriva regulilor de utilizare a fondurilor europene, avertisment de care nu ați ținut seama. Din păcate am avut dreptate, iar Aradul a pierdut astfel, în cadrul acestui proiect, suma de 1,5 milioane Euro. mai departe »

O lovitură împotriva abuzurilor: Podul Traian intră sub lupa UE

O lovitură împotriva abuzurilor: Podul Traian intră sub lupa UE

Mișcarea Arădeană, încă de la înființarea ei, a militat pentru o viață civică activă. Aceasta presupune și supravegherea neregulilor efectuate de autorități fie din ignoranță sau incompetență. Ne bucură să vedem că eforturile noastre au rezultate concrete!

În anul 2009 Aradul a beneficiat de o finanțare europeană prin Programul Operațional Regional 2007-2013, în vederea reabilitării centrului istoric vechi al municipiului. Pe parcursul anului 2010, am asistat cu toții la deturnarea publică a scopului fondurilor în cazul Podului Traian. mai departe »