CLMA

Cu salubrizarea în Consiliul Local

Cu salubrizarea în Consiliul Local

Mișcarea Arădeană, prin consilierul Claudiu Cristea, a continuat să sublinieze în CLM Arad necesitatea unei noi licitații publice privind concesionarea serviciului de salubrizare stradală din municipiu.

Rolul unei licitații publice corecte, care să nu afecteze principiul comeptiției loiale și care să nu aducă prejudicii pe termen lung arădenilor, este mai mult decât clară în opinia Mișcării Arădene. Pentru promovarea acestui lucru, am sesizat opinia publică concomitent cu invitația la o dezbatere publică.

Continuând efortul de la dezbatere,  o scrisoare a fost trimisă tuturor aleșilor din Consiliul Local, îndemnând la respingerea proiectului de hotărâre care prelungește contractul cu firma de salubrizare din oraș pe încă 4 ani, fără o motivație solidă și corectă.

Acțiuni viitoare

După rezultatul din CLM, favorabil prelungirii contractului de concesionare, Mișcarea Arădeană va merge mai departe:

  • vom depune o Sesizare la Consiliul Concurenței;
  • pregătim acțiuni în instanță.

Punct de Vedere - Concesionare Salubrizare

Punct de Vedere - Concesionare Salubrizare

Președintele Mișcării Arădene, Claudiu Cristea, în calitate sa de consilier local, a trimis astăzi o scrisoare colegilor din Consiliul Local Municipal, solicitând respingerea proiectului de hotărâre nr.248/2011 privind aprobarea actului de prelungire a concesiunii salubrizării stradale.

Vedeți ce le-a adresat, în atașamentul comunicatului.

Traian și monotonia decizională

25.06.2011 · Mihnea Iuga
Traian și monotonia decizională

Dacă există un lucru la care sunt buni membri şi simpatizanţii PDL, acela este distracţia atenţiei publice. A început-o mai demult actualul preşedinte prin nişte hă-hăituri şi înjurături, o continuă azi până şi nişte consultanţi simpatizanţi într-o şedinţă de Consiliu Local.

Trecând peste faptul că şedinţa este publică, însă sala prea mică şi prezenţa a doar 4 scaune pentru public total neîncurajator, am reuşit să iau parte la o lecţie de comunicare a PD în Consiliul Local Municipal. Şedinţa a început cu o prezentare a celor de la firma maghiară care a realizat studiul tehnic al viitorului pod din Calea Romanilor. Podul nou, alipit de monumentul istoric, Podul Traian, a fost anunţat într-o manieră europeană: bi-lingvistic. Nu a contat că ce spunea consultantul maghiar şi ce traducea cel român era proiectat pe perete. Timp de 45 de minute, un subiect atât de important cum este afectarea acestui monument istoric datând de la începutul secolului, a fost dus în plictis şi monotonie de către cei care beneficiază de nişte bani frumoşi pentru studiul lor arhitectural. mai departe »

Pentru o comunitate sănătoasă

29.11.2010 11:00 - 12:00 · claudiu.cristea
Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana

Conferința de presă a fost susținută de Claudiu Cristea - președintele Mișcării Arădene și avocat Cătălin Mihalache. Din partea presei locale au participat Monica Tulcan (Glasul Aradului), Emilia Rufu (Nyugati Jelen), Simona Butaru (Jurnal Arădean), Liliana Trocan (România Liberă), Diana Mariș (InfoTV), Izabela Vekas (TV Arad), Sorin Trocan (Ziua de Vest), Giuliano Junc (West TV).

Subiectul abordat a fost legat de acțiunile pe care Mișcarea Arădeană le întreprinde pentru limitarea fenomenului „magazinelor de vise”.

Pentru detalii citiți Comunicatul Mișcării Arădene. De asemenea puteți consulta handout-ul conferinței de presă și proiectul de hotărâre inițiat de Mișcarea Arădeană.

Board, CLC, CLM

02.10.2010 · claudiu.cristea
Board, CLC, CLM

În urmă cu ceva vreme câțiva arădeni constituiau Consiliul Local Civic care se auto-declara ca fiind un „forum cetățenesc destinat dezbaterilor publice și dialogului cu autoritățile locale”. Nu am comentat în nici un fel la acea vreme evenimentul, în joc fiind anumite sensibilități (orgolii?)... provinciale. Am salutat inițiativa și am participat la festivitatea de deschidere.

Zile trecute, primarul anunța constituirea Board-ului Aradului ca „un organism consultativ”. Board-ul ar urma să „reprezinte interesele arădenilor într-un dialog al viziunilor cu administraţia locală” cel puțin așa rezultă din declarațiile făcute presei la început de drum.

Ambele inițiative par lăudabile. În timp ce prima vine de jos, din partea societății, clamând lipsa de dialog și dezbatere, cea de-a doua vine din partea puterii locale încercând parcă să acopere această lipsă. mai departe »

Bani luați cu japca

Bani luați cu japca

Conferința de presă a fost susținută de: Claudiu Cristea și Cosmin Galu.

Cosmin Galu: După mărirea taxelor locale, creșterea tarifului la energia termică, preconizata eliminare a subvenției din prețul gigacaloriei, Primarul Falcă prin asociația subordonată UPA, vine cu o nouă bucurie adresată celor ce folosesc sistemul centralizat de încălzire: Inventarierea suprafețelor radiante din interiorul clădirilor pe banii arădenilor.

Claudiu Cristea a arătat de ce hotărârea este neconstituțională, ilegală și imorală. Mai jos extrase din handout-ul conferinței de presă.

Pretext: Realizarea unei repartizări „corecte” a cheltuielilor comune.

Scop real: mai departe »

Pedeliștiii solidari cu indemnizația lor

27.05.2010 · claudiu.cristea

Am cerut Consiliului Local un lucru simplu: Să-și arate solidaritatea cu cei afectați grav de criză acceptând să fie consilieri pro bono. Adică să renunțe la indemnizația de consilier pentru o perioadă.

Era să fiu linșat astăzi (27 mai), în ședința CLM când am ridicat această problemă. Pedeliștii noștrii, amenințați la pușculiță, au devenit agresivi, cu ochii injectați de „mânie proletară” și s-au repezit în haită să mă desființeze.

Rând pe rând am fost atacat de artileria grea a puterii locale:

Gianina Pistru mi-a prezentat hotărârea PDL prin care consilierii își doneaza 75% din indemnizație pe acțiuni caritabile. Nu mă interesează hotărârile PDL, nu le sunt opozabile/aplicabile arădenilor. Plus e o minciună mare, mare. Toți consilierii PDL donează 50% din indemnizație la partid.

A urmat Florin Manta. M-a făcut demagog. Dar cei care au cerut poporului solidaritate ce sunt? Cei care taie 15% din pensii și 25% din salarii pentru a-și conserva mafia cum se numesc? mai departe »

Aleşii nu renunţă la indemnizaţii

Consilierii nu au vrut să introducă pe ordinea de zi a şedinţei din 27 mai propunerea iniţiată de Claudiu Cristea.

Aleşii nu renunţă la indemnizaţii

Aleşii locali nu au vrut nici în ruptul capului accepte provocarea lui Claudiu Cristea şi să renunţe la indemnizaţiile de şedinţă, deşi colegul lor le-a propus să recurgă la acest gest prin intermediul unui proiect de hotărâre. Proiectul cu pricina nu şi-a găsit loc nici măcar pe ordinea de zi a şedinţei CLM de ieri, deşi iniţiatorul acestuia a cerut expres acest lucru. Ba mai mult, secretarul CLM i-a adus la cunoştinţă, în public, faptul că proiectul nu va putea fi inclus nici pe ordinea de zi a şedinţei din 27 mai, în condiţiile în care aceasta a fost deja făcută publică iar modificările nu se pot face decât pentru proiecte ce impun urgenţa.

Poate ar trebui amintit şi faptul că alesul PNŢCD a încercat să-i convingă pe colegi încă înaintea şedinţei să renunţe la indemnizaţia pe care o primesc pentru munca depusă în consiliu, dar propunerea sa nu a avut sorţi de izbândă. mai departe »

Consilierul Claudiu Cristea le cere colegilor să renunţe la indemnizaţii

Consilierul local municipal, Clau­diu Cristea propune colegilor de consiliu un proiect de hotărâre prin care aceştia să renunţe integral la indemnizaţiile de şedinţă, pe toată durata acestui mandat, pentru a arăta că sunt dispuşi să muncească pentru comunitate.

Consilierul Claudiu Cristea le cere colegilor să renunţe la indemnizaţii

Consilierul Claudiu Cristea (PNŢCD) a afirmat că proiectul de hotărâre a fost iniţiat pentru ca aleşii locali să demonstreze că apelurile la solidaritate ale preşedintelui Traian Băsescu şi ale primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, nu sunt doar „simple gesturi demagogice menite să aco­pere spolierea economiei na­ţio­nale de clientela de partid şi de stat pedelistă“. Acesta spune că   solicită CLM să-şi demonstreze compasiunea cu cei grav afectaţi de in­com­­petenţa „Guvernului Băsescu” prin renunţarea la indemnizaţia de şedinţă.

„E un gest simplu, simbolic, de onoare, care ar arăta că aleşii au venit în Consiliu pentru arădeni nu pentru a-şi rotunji veniturile şi sunt dispuşi să muncească pro-bono pentru comunitate.  Hotă­râ­rea nu se extinde la primarul Falcă şi la cei doi viceprimari, însă apelul meu da. Chiar dacă CLM nu le poate impune renunţarea la indemnizaţiile de primar şi viceprimari, eu, în numele a mii de ară­- deni, îi invit să o facă spre onoa­rea lor”, a spus consilierul. Acesta cere ca proiectul de hotărâre să fie dezbătut în şedinţa extraordinară a CLM din 25 mai 2010 sau, dacă nu e posibil, în cea ordinară din 27 mai 2010.

Cristea cere anularea indemnizaţiilor aleşilor Aradului!

Alesul le cere colegilor dar şi mai marilor oraşului să renunţe, în semn de solidaritate, la indemnizatiile lor.

Cristea cere anularea indemnizaţiilor aleşilor Aradului!

Claudiu Cristea a decis: e hotărât să renunţe la indemnizatia sa de ales şi le cere acelaşi lucru şi colegilor săi. Consilierul municipal PNŢCD a anunţat faptul că „în calitate de consilier local am inițiat o hotărâre prin care cer Consiliului, Primarului și Viceprimarilor să se solidarizeze cu românii greu încercați de incompetența guvernanților. Cer, ca atare, anularea îndemnizațiilor aleşilor în acest mandat”.

Un gest simplu

Cristea propune „consilierilor PD-L un proiect de hotărâre prin care aceştia să arate că apelurile Preşedintelui Băsescu şi ale primarului Falca la solidaritate nu sunt doar simple gesturi demagogice menite să acopere spolierea economiei naționale de către clientela de partid şi de stat pedelistă” sau, mai exact, „să-şi demonstreze compasiunea cu cei grav afectați (...) prin renunțarea la indemnizația de şedință”. Alesul susţine că gestul este unul simplu, simbolic, de onoare, „care ar arăta că aleşii au venit în consiliu pentru arădeni nu pentru a-şi rotunji veniturile” şi că „sunt dispuşi să muncească pro-bono pentru comunitate”. mai departe »

Emite conţinut