Academia Aradeana de Lideri

Ediția a 2-a la Academia Arădeană de Lideri

06.03.2012 10:00 - 11:00 · Mihnea Iuga
Ediția a 2-a la Academia Arădeană de Lideri

A 2-a generație de participanți la Academia Arădeană de Lideri este așteptată.

În 2011 Mișcarea Arădeană a lansat unul din cele mai importante proiecte ale sale: Academia Arădeană de Lideri. Proiectul se derulează în prezent cu rezultate excelente, iar în această lună se vor deschide aplicațiile pentru cea de-a 2-a ediție.

La conferința de presă au participat, pe lângă coordonatorul proiectului, Adela Cristea, și reprezentanți din presa locală, doi dintre cursanții Academiei.

Marius Tătariu spune că a găsit încă din prima zi de pregătire, oameni care au simțit nevoia să se implice activ în comunitate, formând o echipă eterogenă și de excepție după doar câteva ore de discuții și training. Marius a mai mărturisit că abilitățile dobândite în cadrul modulelor lunare au aplicabilitate imediată în viața de zi cu zi. mai departe »

Modul 6: Comunicarea în practică

13.02.2012 · Mihnea Iuga
Foto: Mihnea Iuga
Foto: Mihnea Iuga

Modulul 6 al Academiei Arădene de Lideri l-a avut ca trainer pe Cosmin Galu. Acesta a continuat pregătirea începută în sesiunea din ianuarie cu participanții la proiectul Mișcării Arădene.

Trainerul arădean a subliniat importanța structurii mesajului, adaptarea la auditoriu, dar și respectarea ”Regulii celor 6 C” în comunicarea pe care participanții la proiect au fost nevoiți s-o aplice într-un exercițiu de convingere pe viu.

S-a pus accent pe aspectul practic al noțiunilor teoretice predate. Astfel, arădenii i-au putut vedea în această sâmbătă în plină acțiune pe membrii Academiei, când aceștia și-au testat puterea de convingere, invitând oamenii din orașul nostru să participe la un concurs organizat de către Biblioteca Județeană.

Mai multe imagini de la curs se pot găsi pe Facebook.

Traininguri pe comunicare la Academia Arădeană de Lideri

12.01.2012 · Mihnea Iuga
Traininguri pe comunicare la Academia Arădeană de Lideri

În această sămâbătă, participanții la proiectul Academia Arădeană de Lideri reîncep sesiunile de training. Încă din prima lună a lui 2012, aceștia sunt invitați să ocupe o poziția centrală în cadrul programului, continuându-și prezentările din decembrie despre Arad și misterele sale ascunse. 

Modulul din ianuarie presupune și demararea unui proces de învățare și perfecționare a abilităților de comunicare. Orice persoană care dorește să fie lider, indiferent de pregătirea sa profesională, are nevoie să comunice eficient și performant cu ceilalți.

Cel care care-i va ajuta pe participanți să deprindă aceste abilități în 14 ianuarie este Cosmin Galu, trainer acreditat pe teme de comunicare, pregătit la Institutul Național Democratic din S.U.A., care în prezent este consultant la o firmă multinațională și se implică în dezvoltarea comunității ca și vicepreședinte al Mișcării Arădene și consilier județean.

Echipa, nucleul unui bun lider

18.11.2011 · Mihnea Iuga
Foto: Mihnea Iuga
Foto: Mihnea Iuga

În a doua sâmbătă a lunii noiembrie, cei 20 de participanți ai Academiei Arădene de Lideri au răspuns provocării celui de-al treilea modul al proiectului. Dacă în centrul ultimei sesiuni de training a fost expertul american Seth Cropsey, de data aceasta cei care au fost ”pe podium” au fost însăși participanții la programul inițiat de Mișcarea Arădeană. 

Specificul proiectului este unul axat pe aplicativitatea noțiunilor receptate. Astfel, între traininguri, participanții sunt încurajați să transfere în realitate teoria, iar primele implicări ale acestora în comunitate încep să se vadă. Fie că sunt acțiuni caritabile, de mediu, de administrație publică sau pur și simplu de informare publică, viitorii lideri fac primii pași pentru a fi adevărate vârfuri în domeniile lor de activitate. Pentru ca inițiativele lor să aibă succes, o mai mare atenție este acordată echipei și managerierii acesteia.

Dacă îi întâlniți recrutând arădeni valoroși pentru proiectele lor, nu fiți timizi, intrați în vorbă cu ei și convingeți-vă de aspirațiile lor de lideri!

Învățăm de la cei mai buni

Învățăm de la cei mai buni

În această sâmbătă are loc cel de-al 2-lea modul al Academiei Arădene de Lideri. Tema principală, ”Dezvoltarea abilităților de Leadership”, va fi suplimentată cu un workshop pe tema ”Scopul Guvernării”. Acest workshop este susținut de domnul Seth Cropsey, reputat expert american pe probleme de strategie, afaceri externe și media.

Recent numit consilier pe probleme de strategie și politică externă a lui Mitt Romney (unul din candidații cei mai bine cotați la Președenția S.U.A.), domnul Crospey va interacționa în acest weekend cu participanții la proiectul Mișcării Arădene.

Printre pozițiile ocupate de-a lungul anilor de dl. Seth Cropsey mai menționăm: subsecretar de stat pe probleme militare în Guvernările Ronald Reagan și George W. Bush, Director de Politici al Vocii Americii, director al International Broadcasting Bureau, senior member al Hundson Institute și autor a numeroase publicații pe teme de diplomație și politici militare. mai departe »

Academia. Modul 1: Dezvoltare personală

Academia. Modul 1: Dezvoltare personală

Primul modul al Academiei Arădene de Lideri a reunit personalități din cele mai diverse. Extrovertiți, ingenioși, critici sau idealiști. Chiar și suportivi, conservativi sau adaptivi. Însă calitatea definitorie care i-a reunit a fost dorința de schimbare. A propriei persoane înspre devenirea unui adevărat lider, precum și a orașului în care trăiesc și pe care îl prețuiesc atât de mult.

Printre așteptările de la Program descrise în prima sesiune de training, menționăm:

  • să cunosc alte persoane care iubesc Aradul
  • să creăm un nucleu care să determine o schimbare
  • să generăm valoare adăugată pentru Arad
  • să schimbăm paradigme
  • să îmi schimb mentalitatea

Aici cred că stă și diferența. Capacitatea și dorința lor de a produce îmbunătățiri reale și semnificative în Arad este una care aduce o ”gură de aer proaspăt” în poluarea cu vorbe-goale și fapte-de-prisos din ultimul deceniu. mai departe »

Academia Arădeană de Lideri la Start

05.09.2011 11:00 - 12:00 · Mihnea Iuga
Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana

Academia Arădeană de Lideri revine în prim planul atenției publice. Proiectul Mișcării Arădene își propune să formeze o nouă generație de vârfuri în Arad, orașul nostru fiind dominat în momentul acutal de mediocritate și diletantism în mai toate domeniile de activitate.

De la anunțul deschiderii aplicațiilor, un total de 146 de persoane au completat pașii necesari pentru a face parte din Academie. Dintre aceștia, 79 au fost invitați să participe la interviurile finale.

Procesul de selecție s-a desfășurat pe baza unei grile de punctaje, conformă cu criteriile de selecție stabilite anterior demarării proiectului de către echipa de proiect a Mișcării Arădene.

Numărul de candidați permanenți admiși în program este de 20 de participanți.

Pe lângă aceștia, în program vor exista încă 4 candidați care vor primi vouchere de acces la 5 cursuri din cadrul programului, la alegere. mai departe »

Dacă cetăţenii nu se implică, democraţia nu mai există

09.07.2011 11:00 - 13:00 · Mihnea Iuga
Foto: Florin Stana
Foto: Florin Stana

Întâlnirea matinală de sâmbătă, de la Oldart Gallery, a atras arădenii interesaţi de viitorul democraţiei în România

Seth Cropsey, formator al Academiei Arădene de Lideri, dar şi reputat specialist în administraţia americană, a fost plăcut impresionat de calitatea întrebărilor puse de audienţă.

Alături de invitatul Mişcării Arădene au fost dezbătute subiecte importante pentru democraţie cum ar fi echilibrul oferit într-o societate de către think-tank-uri veritabile. Importanţa finanţării (mai degrabă a reducerii de taxe) a acestor institute de cercetare, care oferă soluţii dar nu participă activ la creeare politicilor, a fost recunoscută de specialistul american. România însă duce lipsuri în multe din domeniile discutate în cadrul "Întâlnirii informale". Probleme au fost identificate în lipsa profesionalismului şi al experienţei în domeniul în care activează consilierii executivului şi legislativului: aceştia sunt incompatibili cu sfaturile pe care ar trebui să le dea. mai departe »

Academia Arădeană de Lideri prelungește termenul-limită pentru înscrieri și dezvăluie noi surprize

Seth Cropsey
Seth Cropsey

Datorită numărului mare de aplicații primite în ultimele zile, Academia Arădeană de Lideri a decis prelungirea termenului limită pentru înscrieri cu încă 3 zile, până pe data de 30 iunie, ora 24.00, restul calendarului râmânând nemodificat. Cei care vor să facă parte din proiectul multi-anual al Mișcării Arădene sunt rugați să intre pe website-ul Asociației: www.miscarea-aradeana.ro/academia și să urmeze instrucțiunile de înscriere. mai departe »

Academia Aradeana de Lideri - prezentarea proiectului

07.06.2011 · adela.cristea
Academia Aradeana de Lideri - prezentarea proiectului

"Școala care va pregăti noua elită a Aradului"

Motivație
Aradul este dominat de foarte mult diletantism, în toate domeniile de activitate. Toți se pricep la toate, dar nimeni nu se pricepe la nimic. Nivelul și standardele de calitate au scăzut foarte mult, în toate domeniile.

Considerăm că nu vom putea schimba cu adevărat ceva în acest oraș, și nu vom putea construi durabil, dacă nu vom forma o nouă generație de elite, asemeni celor care au adus în trecut Aradul în centrul culturii, politicii sau economiei românești.

Ce ne propunem?
Prin acest proiect ne propunem să formăm o nouă generație de lideri în Arad, asemeni generației de la 1848 în România sau generației 1900 în Arad (Belle Epoque).

Este cel mai îndrăzneț și de anvergură proiect lansat până acum de Mișcarea Arădeană, dar suntem convinși că el va avea efecte puternice în tot ceea ce va însemna crearea unei noi elite arădene. mai departe »

Emite conţinut