Mişcarea Arădeană se vrea un ghimpe în coasta puterii locale
Mișcarea Arădeană a prezentat, ieri, un bilanț al reușitelor sale în lupta cu puterea locală din ultimul an, de când asociația a primit o formă juridică. Printre rezultatele cu care Mișcarea Raădeană se laudă figurează faptul că, în campania electorală pentru alegerile prezidențiale la Arad, partidele politice au păstrat o oarecare decență a afișajului electoral, în urma unor demersuri ale organizației din campania euro-parlamentarelor, sau faptul că Primăria Arad a retras de la transparență un proiect vizând inventarierea suprafețelor radiante din apartamente în urma unui protest public al Mișcării Arădene. Claudiu Cristea, președintele asociației, a declarat, ieri, că această organizație non-guvernamentală va continua să apere interesele cetățenilor în fața a ceea ce a numit monolitul puterii portocalii din Arad. „Dacă legea ar permite, ne-am transforma imediat într-un partid local. Nu ne ferim de politică, dar noi vom face doar politica intereselor arădenilor”, a declarat Claudiu Cristea. Mișcarea Arădeană a demarat procedurile legale pentru a desființa decizia primarului Aradului de interzicere a manifestațiilor publice pe platoul din fața Palatului administrativ din Arad. Claudiu Cristea a explicat că este vorba despre o acțiune menită a apăra democrația în Arad și a permite cetățenilor să-și exprime liber opiniile.










Comentarii
Publică un comentariu nou