Primăria a retras de la transparenţă proiectul privind inventarierea suprafeţelor radiante

Proiectul care prevede inventarierea suprafeţelor radiante din interiorul clădirilor a fost retras ieri de la transparenţă.

Primăria Municipiului Arad a decis, ieri, scoaterea lui de la transparență, după ce mai multe organizații s-au arătat împotrivă. „Proiectul a fost întocmit la solicitarea Uniunii Profesionale a Administratorilor Arad, însă ca urmare a divergențelor apă­rute în aceste zile între structu­rile asociaților de proprietari a fost scos de la transparență”, a afirmat Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Pri­mă­riei Arad.

Mișcarea Arădeană, împotriva proiectului

Proiectul care prevede această inventariere și realizat din necesitatea de a actualiza baza de date a CET Hidrocarburi la solicitarea Uniunii Profesionale a Administratorilor Arad nu a fost nici pe placul Mișcării Arădene, care a ținut ieri o conferință de presă prin care și-a arătat dezacordul față de acesta. Conferința a fost susținută de către consilierul local Claudiu Cristea și cel județean, Cosmin Galu. Claudiu Cris­tea a arătat că hotărârea este  neconstituțională, ilegală și imorală. „Ceea ce cere Uniunea Profesională a Administratorilor (o organizație sub­ordonată politic PD-L) încalcă HG 1.588/2007 privind normele meto­dologice de aplicare a Legii 230 care la Art. 40, al. (1) spune că: «repartizarea încălzirii se stabilește prin decizie a comitetului executiv al Aso­- ciației de Proprietari, printr-un regu­lament propriu [...]». ANRSC aduce doar niște recomandări care nu pot fi aplicate fără acordul asociațiilor. O asociație nu poate să devină par­te a unui contract fără să consimtă liber. Obligarea contractării unor servicii nu se poate face fără voința ambelor părți. Nici o autoritate nu poate impune unei persoane juridice sau fizice încheierea unui contract. Se încalcă Codul Civil”, a afir­mat Claudiu Cristea. Acesta mai spune că este un atac la buzunarul cetățenilor în favoarea unor firme „acreditate” și că CET are suficienți specialiști pentru a derula inventarierea. Înainte să se știe că proiectul a fost retras, Claudiu Cris­tea și Cosmin Galu au spus că vor de­pune solicitarea de organizare a unei dezbaterii publice la care să participe cât mai multe asociații de locatari. „În situația aprobării unei asemenea aberații vom ataca în instanță ho­tărârea ca fiind o încălcare gravă a dreptului civil. Vom cere imputarea eventualelor sume plătite de asociații, Consiliului Local”, a mai spus Claudiu Cristea. Totodată acesta a sus­ținut că Mișcarea Arădeană va acorda asistență juridică pro-bono ace­lor asociații care aleg să nu în­cheie aceste contracte neconstituționale și ilegale.

Probabil, proiectul care prevede aprobarea inventarierii tuturor su­pra­fețelor radiante de energie termică, aflate în interiorul condominiilor care au contract de furnizare a energiei termice pentru încălzire cu CET Hidrocarburi Arad și calcularea cotei părți de energie termică în folosință comună va suferi modificări. Acesta trebuia să rămână la transprență până pe data de 10 iunie.

Dezbatere și pentru Gospodărirea Comunală

Reprezentanții Mișcării Arădene au cerut în cursul zilei de ieri și organizarea unei dezbateri publice cu pri­vire la proiectul care prevede Gospo­dărirea Comunală a Municipiului Arad pe care îl consideră unul foarte important.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.