Start la salvarea imobilelor vechi
Specialiştii au răspuns în număr mare invitaţiei de a se implica pentru salvarea clădirilor vechi.
Masa rotundă organizată ieri de Mișcarea Arădeană, cu arhitecți, autorități locale, studenți și reprezentanți ai societății civile, s-a bucurat de o participare numeroasă. Toți au dat dovadă că „există o îngrijorare reală în comunitatea locală”, așa cum a subliniat și Claudiu Cristea, pentru păstrarea identității orașului, cu toții venind cu propuneri în încercarea de a salva clădirile istorice. Principalele măsuri care s-au conturat ieri au fost: sincronizarea eforturilor pentru elaborarea unei strategii pentru zona protejată, depolitizarea acțiunii și unirea eforturilor tuturor participanților.
Proiect
Ieri, s-a dat startul proiectului Mișcării Arădene, realizat în colaborare cu un grup de studenți la Arhiectură. Proiectul vizează scoaterea din mizerie a clădirilor de patrimoniu. Acesta a început cu încercarea de a-i atrage într-un parteneriat pe toți cei interesați și cei care au posibilitatea de a face ceva în sensul conservării și restaurării fațadelor clădirilor monument ale orașului, pentru conservarea identității arhitecturale a orașului. Proiectul se numește „Restauratio in Integrum”, iar coordonatorul este Claudiu Ionescu, un arădean student la Facultatea de Arhitectură Timișoara. Are ca obiective relevarea prioritară a fațadelor aflate într-o avansată stare de degradare sau scoaterea din arhivă a desenelor originale, întocmirea unei baze de date digitale, identificarea de soluții pentru restaurarea urgentă a clădirilor relevate, respectiv, urmărirea în timp a degradărilor. În primă fază, se vor identifica 10-12 clădiri într-o stare avansată de degradare. În proiect se vor implica zeci de studenți de la Timișoara (proiectul făcând parte din orele lor de practică).
„O tragedie”
„Ce se întâmplă cu patrimoniul construit, mai ales dincolo de Piața Avram Iancu, este o tragedie”, a precizat viceprimarul Levente Bognar. Acesta a amintit problemele cu care se confruntă administrația în acest sector: „lipsesc reglementări legislative ferme și este și problema proprietăților - au fost case demolate, sau s-au autodemolat, iar noii proprietari primesc ruine înapoi”.
Primăria, la colț
Primăria nu a fost, însă, menajată. Viceprimarul Levente Bognar a fost întrebat de ce nu se face nimic pentru reabilitarea Palatului Cenad, unde și Primăria este proprietar.
„Am încercat să purtăm discuții cu ceilalți proprietari, însă nu au răspuns. Noi nu putem contribui la reabilitare decât cu o cotă parte”, s-a apărat viceprimarul.



Comentarii
Publică un comentariu nou