Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Eu vreau să salvez Teatrul Vechi

02.02.2013 · florica.sarca
Eu vreau să salvez Teatrul Vechi
Eu vreau să salvez Teatrul Vechi

Povestea Teatrului Vechi a adunat laolaltă peste 100 de invitați în cadrul boem oferit de Renaissance: istoricii dragi ai Aradului: Ujj Janos, Puskel Petru, Horia Truță, vice-primarul Levente Bognar, experți în arhitectură și construcții, Cziszter Kallman, Radu Măran și Romeo Popa, oameni ai artei, Dorin Frandeș, Mihai Takacs, Lucian Țidorescu, dascăli, oameni ai presei și televiziunii, alături de mulți de arădeni care și-au dedicat seara de vineri dezbaterii 'Salvăm Teatrul Vechi!', alături de prietenii consecvenți ai Serilor Mișcării Arădene.

Inițiativa 'Eu vreau să salvez Teatrul Vechi!' se datorează unor tineri, Saszet Brigitta și Adrian Sereș, care împreună cu Varjasi Kristian-Ivan, cameraman, producător și moderator TV și colegii lor Mihaela Popa, Emanuel Flueraș și Norbert Ionas au realizat recent în cadrul programului Academia Arădeană de Lideri un excelent film de sensibilizare a publicului arădean cu privire la starea deplorabilă în care a ajuns astăzi Teatrul Vechi din cadrul complexului Hirschl - una dintre clădirile de o valoare istorică inestimabilă ale Aradului imperial. 

Efervescența creată apoi de comunicatele lansate de ei în media scrisă și pe rețelele de socializare, dar mai ales atașamentul tot mai multor arădeni la acest scop nobil, au readus în actualitate și, foarte important, în atenția administrației locale, imperativul instituirii cu celeritate a unor măsuri de salvare de la prăbușire, de restaurare și de punere în valoare a Teatrului Vechi.

A fost redeschis dialogul 'la masa verde' între Primăria Arad și proprietarii de drept ai clădirii, Adrian Vineșiu și Kiss Tamas Richard, pentru achiziția sa în patrimoniul cultural imobil al Municipiului Arad, autoritățile locale având, conform legii, drept de preemțiune la cumpărare. După soluționarea problemelor juridice în 2005, parteneriatul încheiat de aceștia cu Casa de Cultură în scopul revitalizării și reabilitării etapizate a bicentenarei clădiri a eșuat lamentabil. Efectele crizei economice și ale ordonanței guvernamentale privind monumentele istorice au tergiversat în 2008 toate perspectivele preluării Teatrul Vechi în patrimoniul public.

Pentru că înaintașii noștri au construit ca să dureze, nu este nici acum prea târziu să salvăm de la prăbușire teatrul vechi. Drama lui și a tuturor clădirilor 'care plâng' în Arad se poate încheia cu happy end. Persoanele private nu au resurse financiare, însă autoritățile locale posedă toate mecanismele prin care se pot obține fonduri necesare restaurării, întreținerii și refuncționalizării monumentelor istorice definitorii pentru identitatea noastră. 

Vom fi fost noi inițiatorii unui nou început al Teatrului vechi? 

Rămâne de văzut dacă administrația va face sau nu marele pas de la nivelul declarativ la cel faptic. Marea șansă a Teatrului Vechi constă în obiectivul Aradului de a obține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Împlinirea acestui deziderat nu este deloc compatibilă cu starea de izbeliște în care sunt lăsate astăzi monumentele purtătoare de istorie. 

Vom lăsa oare sau nu generației viitoare Teatrul Vechi? 

"Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară luată cu împrumut de la copiii noștri" (Discursul Regelui Mihai în Parlament – 25.1o.2011). Să conștientizăm și să ne asumăm această datorie! Suntem responsabili de conservarea și restituirea imaginii autentice a patrimoniului istoric.

Impregnate de mesajul spiritual al trecutului, operele monumentale ale popoarelor aduc în prezent mărturia vie a tradițiilor lor seculare. Umanitatea ... le consideră drept patrimoniu comun și, vis-a-vis de generațiile viitoare, se declară solidar responsabilă de protecția lor. Ele trebuie transmise în deplinătatea autenticității lor. (UNESCO: Carta internațională pentru conservarea și restaurarea monumentelor și siturilor)

 

Eu vreau să salvez Teatrul Vechi
Eu vreau să salvez Teatrul Vechi
Eu vreau să salvez Teatrul Vechi