Un pas spre normalitate
Rezultatul votului de azi, din cadrul CLM Arad, prin care nu s-a aprobat regulamentul de organizare și funcționare a Ștrandului Neptun, reprezintă un prim pas spre o dezbatere reală și sinceră între factorii politici, societatea civilă li cetățeni.
Suntem convinși că orice viitor proiect de reglementare a funcționării acestui bun al comunității arădene necesită implicarea reală a societății civile, administrației publice și a persoanelor care investesc în dezvoltarea de servicii comerciale în această zonă. Un prim pas s-a și făcut prin dezbaterea publică organizată de Primărie și prin asumarea de către inițiatorii proiectului de hotărâre a unor sugestii ale cetățenilor, fapt care-l salutăm.
Suntem pentru reguli de funcționare care să asigure un climat civilizat și servicii la standarde de calitate, competitive cu zone de agrement asemănătoare aflate în regiune. Acest lucru se poate face doar prin măsuri corecte ale administrației publice de stimulare a investitorilor privați și prin menținerea de prețuri echitabile și suportabile pentru arădeni.
De aceea reiterăm propunerea noastră și anume aceea ca în zona destinată agenților economici – zona de entertainment – să fie eliminată taxa de intrare. E necesar să eliminăm orice discriminare între comercianții din Ștrand și restul orașului. E momentul să întindem o mână mediului privat pentru a trece împreună peste problemele crizei globale.
Mișcarea Arădeană își manifestă disponibilitatea de a facilita dialogul administrației publice locale cu toate părțile interesate. Așteptăm propunerile arădenilor și pe situl www.miscarea-aradeana.ro.

în urmă cu 3 zile 1 oră
în urmă cu 1 săptămână 2 zile
în urmă cu 1 săptămână 2 zile
în urmă cu 1 săptămână 3 zile
în urmă cu 1 săptămână 4 zile
în urmă cu 1 săptămână 5 zile
în urmă cu 1 săptămână 5 zile
în urmă cu 1 săptămână 5 zile
în urmă cu 1 săptămână 5 zile
în urmă cu 2 săptămâni 3 zile