În Dezbatere pentru Implicarea cetăţenilor la procesul decizional
Mișcarea Arădeană a participat în această miercuri la Dezbaterea publică privind Proiectul Administrației Locale - „Îmbunătățirea participării cetățenilor la procesul de luare a deciziilor la nivelul Primăriei Municipiului Arad”.
Documentul de politică publică propus arădenilor de către un grup de lucru al Primăriei vizează structuri create de către Administrație precum Board-ul Aradului și Comitetele Consultative Cetățenești, iar în plus se aduc modificări și funcționării dezbaterilor publice.
Pentru ca schimbarea să fie în beneficiul arădenilor și NU a factorilor politici din Primărie, Mișcarea Arădeană a venit cu 25 de amendamente (vezi aici care sunt acestea) la Regulamentele supuse modificărilor prin acest proiect.
De asemenea, organizația noastră consideră că cercetarea inițială pe care s-a bazat documentul de politică publică prezintă unele greșeli economice, iar pe alocuri nu este foarte concis. Astfel, am formulat o serie de propuneri de transparență, ca în cazul în care proiectul se dorește aplicat (cu toate că unele termene fixate chiar de către Municipalitate au fost deja încălcate), el să fie cu adevărat îndreptat către cetățeni și societatea civilă, și nu către politicieni și structurile create de aceștia prin intermediul Statului.
Solicităm implementarea următoarelor proceduri:
- Asigurarea transparenței cheltuirii banilor, prin publicarea pe site-ul Primăriei a numelor persoanelor și sumele încasate, până la finalizarea proiectului.
- Constituirea pe site-ul Primăriei a unei pagini dedicate fiecărui membru a Consiliului Local Municipial unde să fie publicate:
- Luările de cuvânt.
- Proiectele inițiate.
- Listă cu voturile exprimate la fiecare proiect de hotărâre.
- Minutele ședințelor Consiliului Local actualizate la zi.
- Propunem economisarea unor fonduri din următoarele activități:
- Reducerea numărului de ore alocate fiecărei întâlniri a Consiliilor Consultative Cetățenești.
- Reducerea costurilor Sondajelor de opinie, folosind procedura de licitație publică.
- Monitorizarea traficului pe site-ul Primăriei să se facă utilizând aplicația gratuită Google Analytics.
- Aceste fonduri să fie folosite pentru:
- Înregistrarea video, transmiterea live și postarea pe site-ul Primăriei a ședințelor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad
| Attachment | Size |
|---|---|
| proiect_implicare_cetateni_amendamente_ma.pdf | 111.75 KB |











Comentarii
Publică un comentariu nou