Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Cetăţenia locală: privilegiul de a avea obligaţii

Pentru noi „a fi” înseamnă a fi împreună şi în mod civilizat.

De aceea ne preocupă felul şi locul în care trăim: Aradul.

Această preocupare îmbracă, pentru noi, forma activă a cetăţeniei locale.

Iar cetăţenia locală pentru a nu rămâne o modalitate formală care ordonează fie şi civilizat relaţiile cu ceilalţi, trebuie să fie, înainte de toate, o stare de spirit.

Opusă nepăsării ea înseamnă asumare şi presupune exercitarea voită a unui drept aparte: acela de a avea obligaţii.

Astfel, în Arad, prin manifestarea cu folos şi cu decenţă a sentimentului răspunderii civice, calitatea de cetăţean poate deveni o cale "urbană" către celălalt, către nevoile aproapelui nostru, iar cetăţenia, locul predilect de întâlnire dintre binele public şi binele individual.