De ce nu trebuie mărite taxele locale în 2010?
Reales primar, în iunie 2008, la întâlnirea cu grupurile de consilieri din CLM, Gheorghe Falcă anunța: “Fără majorări de taxe în 2009. E posibilă o majorare de maximum 11% în 2010”. În 2009 nivelul taxelor nu s-a majorat nominal dar cu toate acestea mulți arădeni au plătit mai mult printr-o vicleană reașezare a zonelor de impozitare în vatra municipiului.
De sărbători, prin proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice, primarul Falcă, anunță majorarea din 2010 a taxelor locale cu 20%. Nici mai mult, nici mai puțin decât cu maximul prevăzut de lege. Și asta în condițiile în care Aradul este printre cele mai scumpe municipii din România în ceea ce privește fiscalitatea.
Mărirea taxelor vine într-un moment deloc potrivit și arată că administrația nu a previzionat corect atunci când a angajat credite și investiții bazându-se de fapt pe creșteri ulterioare de taxe și impozite. Un fel de „fie ce-o fi”. Poate că nici acest lucru nu ne-ar fi deranjat dacă aceste credite ar fi fost folosite pentru dezvoltare durabilă și responsabilă nu pentru lucrări îndoielnice ca și calitate.
Să revenim, însă, la problema de fond: arădenii vor plăti de la anul taxe cu 20% mai mari. În plină criză economică aceasta este o măsură aberantă și absurdă. De ce?
- Pentru că ne aflăm în plină criză, criză care se va accentua în 2010. Veniturile, respectiv nivelul de trai al populației vor scădea.
- Capacitatea de plată scade datorită șomajului în creștere. Rata șomajului în Arad, la nivelul lunii octombrie 2009 este de 6,3% adică cel mai mare nivel înregistrat din 2004 încoace. Prin comparație: nivelul minim de 1,67% s-a înregistrat în decembrie 2007, iar cu un an în urmă, în octombrie 2008, era de 2,73%. Deci în ultimul an șomajul a crescut cu 4 procente (!) și trendul se va păstra în continuare.
- Orice administrație responsabilă ia măsuri de relaxare în perioade ca acestea pentru a da un sprijin contribuabililor.
- Legea care permite majorări ale taxelor a fost amendată în acest sens, în anul 2006, în plină perioadă de creștere economică. Spiritul ei este de a permite taxe mai mari în perioade de creștere economică. Aplicarea ei în plină recesiune și contracție economică este un act iresponsabil.
Misiunea reală Consiliului Local este aceea de a acorda facilități atât pentru arădenii care și-au pierdut joburile în acest an, cât și pentru întreprinderile din Arad în ideea de a stimula creșterea gradului de ocupare, în nici un caz mărirea taxelor și impozitelor locale.
În același peisaj mai observăm ceva: până la ora acesta Municipalitatea nu a venit încă cu un plan anti-criza la nivel local, deși au trecut 14 luni de la debutul crizei, respectiv foarte multe fabrici din Arad și-au închis porțile și s-au relocat în alte orașe sau țări. Multe altele sunt pregătite să o facă în anul care vine în lipsa unor măsuri ale Primăriei care să le schimbe planurile. E deja prea scump la Arad!
Aceste efecte se vor simți și în planul veniturilor la bugetul local, dat fiind că se vor reduce și sumele colectate la nivel local din impozitele pe salarii. Nu în ultimul rând, din cauza nivelului ridicat al taxării, agenții economici își reevaluează în jos imobilele, tocmai pentru scădea baza impozabilă. Deci veniturile la buget vor continua să scadă și vor scădea în continuare până când se vor aplica politici fiscale clare și coerente, în sprijinul creșterii masei impozabile, nu a cotelor de impozitare.
Anticipăm deja răspunsul domnului Falcă la temerea noastră privind scăderea veniturilor: „Sunt un primar care «rezolvă» bani de la București”. Da, rezolvă, dar oare aceasta este calea? Nu credem. Noi afirmăm că veniturile bugetului local trebuie să fie sustenabile local. Ne bucură orice alocare punctuală de la nivel central dar nu ne bucură ca aceasta să fie rodul clientelismului de partid și de stat. Mai ales că banii de la București vin să rezolve pe moment anumite nevoi bugetare dar arădenii rămân cu povara taxelor mărite.
Mai rămâne o întrebare pe care nu o putem ocoli: „Bine, bine... dar totuși din ce se vor acoperi cheltuielile publice în creștere?”. În criză cheltuielile publice trebuie drămuite. Nu ne referim aici la meschinăria trimiterii funcționarilor publici în concediu fără salar. Ne referim la festivismele exagerate făcute pe bani publici. Ne referim la lucrări care nu sunt prioritare (aveam nevoie de pavaj în fața Primăriei?). Ne referim la asfaltări și lucrări făcute fără o bază (asfaltarea podului Grădiște în preziua vizitei lui Băsescu la Vagoane, sector 2 deși podul va intra în reparații capitale). Delirul cheltuielilor din bani publici trebuie temperat.
Cerem primarului și consilierilor locali să păstreze actualul nivel al taxelor și impozitelor locale. Cerem să arate că înțeleg dificultățile prin care trec arădenii și firmele locale și să nu le ia puținul aer care le-a mai rămas datorită acestei crize fără precedent în ultimele decenii.
| Attachment | Size |
|---|---|
| taxe.pdf | 187.65 KB |



Comentarii
Agenția de știri NEWS-AR a preluat integral punctul de vedere aici.
Publică un comentariu nou