Acest site este arhivat. Toate funcționalitățile interactive sunt dezactivate.

Sunetul muzicii

15.03.2013 19:00 - 20:30 · florica.sarca
Sunetul Muzicii
Sunetul Muzicii

 Dacă arhitecturii i-am dedicat deja atenția noastră în mai multe rânduri până acum, la Serile Mișcării Arădene

  • de vineri, 15 martie 2013, ora 19:00
  • la Club Renaissance (Str. Unirii nr.18, Arad)
  • tema: 'Spații arădene care au găzduit muzica'

ne vom opri asupra celei de-a patra arte, muzica, și asupra istoriei audiției muzicale în Arad, avându-l ca invitat special pe Dorin Frandeș, dirijor al Filarmonicii din Arad din 1987 și director al aceleași instituții în perioada 1992-2010. 

Muzica, omniprezentă, l-a însoțit dintotdeauna pe om în momentele esențiale. Originea ei se pierde în negura timpului: de la cântecul de leagăn prin care mama își adoarme copilul, cântecul religios de slăvire a divinității, cântecul de luptă, cântecul de șezătoare sau de petrecere, la bocetul de îngropăciune. Liniște deplină nu există; nici măcar universul nu este tăcut. Există o muzică a sferelor - sunete bizare emise de vânturi solare și de pulsații ale planetelor, cum ar spune Dumitru Prunariu.

Melodia a existat de la început. Omenirea a imaginat mai apoi instrumentele muzicale, notele convenționale și orchestra. La începuturi muzica cultă constituia un privilegiu rezervat doar aristocrației. Fenomenul muzical s-a deschis mult mai târziu publicului larg prin construirea unor spații special dedicate muzicii.

În vremurile sale de glorie, Aradul a stat de multe ori în rândul din față, al deschizătorilor de drumuri. Dacă în 1812 înființa Preparandia - prima școală pedagogică românească, în 1817 Teatrul Hirschl - primul teatru permanent, în 1833, orașul nostru se putea lăuda cu primul Conservator din țară și al șaselea din Europa: după Paris, Praga, Bruxelles, Viena și Londra. 1890 marchează fondarea Societății Filarmonice din Arad, iar 1913 inaugurarea Palatului Cultural, care oferă și astăzi una dintre cele mai bune incinte acustice din Europa.

În zilele noastre învățământul muzical arădean este continuat de prestigiosul Liceu de Artă "Sabin Drăgoi", iar activitatea Societății Filarmonice are un continuator de înaltă ținută artistică în Filarmonica de Stat din Arad înființată în 1948. Orchestra Simfonică și Corul Academic din Arad și-au câștigat de-a lungul timpului un prestigiu internațional. Cei mai importanți compozitori arădeni au fost Ion Vidu, Sabin Drăgoi, și Emil Monția.

Pe lângă concertele săptămânale oferite publicului arădean în fiecare stagiune, au loc spectacole în locații alternative, cum sunt Domul Minorit, Biserica Roșie, Sinagoga Neologă, Sala festivă a Palatului de Justiție, Piața Avram Iancu, Parcul Reconcilierii etc.

Despre spațiile arădene care au găzduit muzica, Dorin Frandeș a elaborat un studiu aprofundat, materializat într-o carte apărută în 2012 la Editura Nomina din Pitești. Ea cuprinde 64 de edificii de cult, 21 de construcții laice și 11 clădiri destinate educației.

Despre toate acestea și despre trecutul, prezentul și viitorul filarmonicii arădene vom vorbi la Serile Mișcării Arădene de săptămâna aceasta. Vă așteptăm cu mare drag!